În Moldova, transferurile bănești au crescut în februarie thumbnail

În Moldova, transferurile bănești au crescut în februarie

Economic

În februarie, volumul transferurilor băneşti nete din străinătate în Moldova prin intermediul băncilor în favoarea persoanelor fizice a constituit $94,64 mil., fiind cu 7% mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

Potrivit Infotag cu referire la datele Băncii Naţionale a Moldovei, 42,8% din transferuri au fost expediate din ţările Uniunii Europene, iar 17,8% – din ţările CSI, transmite medianews.md.

În distribuţia pe state a provenienţei transferurilor în favoarea persoanelor fizice, pe primul loc s-a situat Israelul – $19,46 mil., urmat de Rusia – $15,85 mil. şi Italia – $12 mil.



Ponderea monedei unice în structura valutară a crescut cu 4,8 p.p., constituind 60,2%, ponderea transferurilor în dolari americani constituit 36% (-5,4 p.p.), iar în ruble ruseşti – 3,8% (+ 0,6 p.p.).

În primele două luni ale anului curent, volumul transferurilor băneşti nete din străinătate în Moldova prin intermediul băncilor în favoarea persoanelor fizice a însumat $181,21 mil. comparativ cu $174,82 în anul trecut.

BNM menţionează că transferurile de mijloace băneşti din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor nu constau doar din remiterile cetăţenilor Republicii Moldova care lucrează peste hotare, ci includ şi astfel de transferuri unilaterale precum pensii, indemnizaţii, moşteniri, cadouri, donaţii şi altele.



În anul 2019, volumul transferurilor băneşti nete din străinătate în Moldova prin intermediul băncilor în favoarea persoanelor fizice a constituit $1,223 mlrd., fiind cu 3,5% mai puţin comparativ cu anul 2018. Maximul istoric al transferurilor băneşti a fost înregistrat în anul 2008, când cetăţenii RM au transferat în ţară $1,66 mlrd.

Preluat: stiri.md

Distribuie aceasta stire: