Ziua comemorării eroilor căzuți în Afganistan. Mesagul adresat de Dodon

Social

Președintele țării, Igor Dodon a adresat un mesaj veteranilor de răzvoi care au participat la războiul din Afganistan.

Șeful statului a ținut să le mulțumească veteranilor războiului și i-a asigurat că protecția sociale a tuturor veteranilor va fi „recăpătată”, transmite Șmedianews.md.

„Stimați veterani ai războiul din Afganistan,




Ziua comemorării eroilor căzuți în războiul din Afganistan, pe care o marcăm astăzi, reprezintă prilejul de a vă aduce Dumneavoastră un profund și sincer omagiu și de a evoca sacrificiul ostașilor pierduți în grozăviile urgiei.

Deși au trecut mai bine de trei decenii, amintirea confruntărilor din Afganistan persistă chiar și în conștiința generațiilor actuale. Mulți dintre ei nu s-au mai întors, iar cei răniți fizic au revenit nu doar cu sechele, dar și cu sufletul schilodit, căutînd sprijin de recuperare și reintegrare.

În memoria eroilor noștri, care au demonstrat sacrificiu, curaj și stoicism, suntem datori să evităm orice formă de discriminare, ură și intoleranță. Nimic nu poate fi mai presus decît pacea și libertatea.




Țin să menționez, cu părere de rău, că protecția socială garantată de stat nu este suficient de cuprinzătoare. Conștientizez că există restanțe. Astfel, vă încredințez că domeniul asigurării protecției sociale a Dumneavoastră își va recăpăta importanța. Personal voi ține la control ca Guvernul și instituțiile responsabile să-și consolideze eforturile pentru a îmbunătăți situația.

Vă mulțumesc încă o dată tuturor şi Vă doresc multă sănătate, bunăstare în familie şi liniște în suflet.

Să păstrăm vie amintirea eroilor de război!”, a scris Dodon pe Facebook.




De asemenea, cu prilejul acestei zile, zeci de soldați s-au îndreptat astăzi spre Parcul Afgan pentru a depune flori eroilor căzuți în războiul din Afganistan.







Preluat: stiri.md