Natalia Gavriliţa: Premierul Ion Chicu una face și alta spune

Natalia Gavriliţa: Premierul Ion Chicu una face și alta spune

Economic

Declarațiile lui Ion Chicu despre o eventuală pauză în relațiile cu FMI denotă o regretabilă frustrare personală, care împiedică avansarea intereselor țării și ale cetățenilor.

Opinia aparține fostei ministre a Finanțelor în Guvernul Sandu, Natalia Gavriliţa, care susține că un program cu FMI este important nu doar pentru că disciplinează autoritățile statului să ia decizii care asigură integritatea sistemului bancar, dar și pentru că este o pre-condiție pentru suportul bugetar din partea altor instituții financiare internaționale, transmite medianews.md cu referire la Jc.md.

Solicitată de JURNAL de Chişinău, ex-ministra Finanţelor, Natalia Gavriliţa, a amintit că anume din cauza reformelor iresponsabile promovate de Ion Chicu, când acesta ocupa funcţia de ministru al Finanţelor, în perioada regimului Plahotniuc, cum ar fi amnistia fiscală, au fost suspendate relațiile cu Fondul Monetar Internațional. Acest lucru s-a întâmplat la finele anului 2018, iar R. Moldova a fost criticată dur de partenerii internaționali.

„Un program cu FMI este important nu doar pentru că disciplinează autoritățile statului să ia decizii care asigură integritatea sistemului bancar, stabilitatea prețurilor și alte aspecte care asigură sănătatea economică a țării, dar și pentru că este o pre-condiție pentru suportul bugetar din partea altor instituții financiare internaționale care oferă resurse ieftine, cum ar fi Uniunea Europeană și Banca Mondială”, a opinat fosta ministră.

„Fără program cu FMI costul împrumuturilor va crește și cetățenii vor fi nevoiţi să plătească mai mult pentru finanțare”, a avertizat fosta ministră, accentuând că un program cu FMI este obligatoriu ca R. Moldova să beneficieze de sprijin financiar.

„Nu poate beneficia de încrederea cetățenilor”

„Noi vom analiza cu maximă atenție bugetul propus de Guvernul Chicu pentru anul 2020. Dacă în buget vor fi păstrate programele UE de suport bugetar, dacă vor exista surse de finanțare din împrumuturi externe, vom ști că domnul Chicu, în realitate, intenționează să solicite un nou program cu FMI. Dar declarațiile referitor la pauza cu FMI denotă că domnul Chicu una face și alta spune. Or, un prim-ministru iresponsabil nu poate beneficia nici de încrederea cetățenilor, nici de cea a partenerilor internaționali”, a mai spus Gavriliţa.

Şi şeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a reiterat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că asistența Uniunii Europene pentru Moldova va fi strict condiționată de continuarea reformelor democratice începute în iulie, odată cu instalarea Guvernului Maiei Sandu.

Ambasadorul UE a explicat diferența dintre asistența oferită de Uniunea Europeană și promisiunile de creditare din partea Rusiei, care a promis recent un credit de 500 de milioane de dolari.

Oficialul a subliniat că UE oferă granturi nerambursabile pentru dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova, pe când creditele au un preţ şi trebuie rambursate.

Ambasadorul UE a amintit că în exercițiul bugetar 2014-2020 Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova, doar în programe bilaterale, între 610 și 740 de milioane de euro, sume nerambursabile.

Buget netransparent

Miercuri, 27 noiembrie, Guvernul Chicu a aprobat proiectul legii bugetului de stat pentru 2020. Potrivit documentului, bugetul pentru anul viitor va avea venituri de 44,1 miliarde de lei şi cheltuieli în mărime de 51,5 miliarde. Deficitul bugetar este de 7,4 miliarde de lei.

Fosta ministră a Finanţelor, Natalia Gavriliţa, a observat că Guvernul lui Dodon a crescut peste noapte deficitul bugetar de la 6,1 miliarde de lei la 7,4 miliarde, ceea ce constituie 3,25% din PIB. În consultările din 25 noiembrie cu Comisia națională pentru negocieri și consultări colective responsabilii din actualul guvern au vorbit despre un deficit de 6,1 miliarde de lei.

Gavriliţa a menționat că proiectul Legii Bugetului a fost aprobat în grabă şi în condiții lipsite de transparență. „Proiectul bugetului a fost aprobat fără ca Guvernul să publice anexele sau nota informativă la buget. Ministrul Finanțelor a evitat să spună cum va fi finanțat acest deficit. Aceste decizii vor afecta țara noastră în următorii ani și, din păcate, sunt luate peste noapte, cu maximă iresponsabilitate”, a conchis ex-ministra.